Motto

 

Trăiesc acei ce vor să lupte;

Iar cei fricoși se plâng și mor. 

De-i vezi murind, să-i lași să moară,

Căci moartea e menirea lor!

 

                                                               George Coșbuc – Lupta vieții

 

Îmi place să compar viața noastră cu o călătorie. Nu sunt singurul care face asta. Să presupunem pentru o clipă că această călătorie are loc pe mare sau pe ocean, cu toate părțile bune și rele – navigarea lină, briza mării, mângâierea soarelui, frumusețea valurilor,  vântul răcoritor sau chiar furtunile.

 

Când ești pe mare, este greu să deslușești formele uscatului prin ceață. În situația în care ne aflăm, noi ca omenire în anul 2020, este și mai greu să deslușim adevărul de minciună. Și, dacă asemuim această minciună cu o ceață, atunci putem foarte bine spune că este greu să vedem dincolo de ea, mai ales când această ceață este extraordinar de bine realizată, când această ceață este indusă și coordonată de către forțe extraordinar de mari.

Greu, dar nu imposibil. Chiar dacă nu putem vedea formele clare de dincolo de paravanul acesta tras pe ochi și pe suflet, putem totuși răzbate sau măcar să pipăim o fărâmă de adevăr. Puse laolaltă, aceste firimituri pot forma un întreg. Puse împreună, putem să ne facem o imagine de ansamblu.

Vreau să luați în considerare faptul că opinia mea, ca și a voastră de altfel, este subiectivă și poate fi greșită. Nimic din această carte nu poate fi luat sub formă de adevăr, ci doar de ipoteză. Punând cap la cap toate ipotezele și variantele, putem să ajungem, cu perseverență și calm, la aflarea adevărului.

Ca să vă dau un exemplu, vă spun o mică poveste, pe care probabil o știați, dar nu o asociați cu ceea ce se întâmplă acum în lume: În India trăiau şase prieteni care erau toţi nevăzători. India este locul unde trăieşte unul dintre cele mai mari animale sălbatice: elefantul. Dar cei şase, fiind nevăzători, nu aveau de unde să ştie cum arată un elefant.

Într-o zi, cei şase stăteau împreună şi povesteau, când au auzit un răget foarte puternic. Cred că este un elefant pe stradă, spuse unul dintre ei. Este şansa noastră de a afla cum arată acest animal, spuse celălalt. Aşa că au ieşit în stradă. Primul nevăzător a ajuns la elefant şi i-a atins urechea animalului. Uau… elefantul este un animal aspru şi mare. Se aseamănă cu un covor. Cel de-al doilea nevăzător a pipăit trompa animalului. Acum înţeleg, elefantul este lung şi rotund. Se aseamănă cu un şarpe uriaş. Cel de-al treilea nevăzător a atins piciorul elefantului. Ei, n-aş fi ghicit niciodată; elefantul este înalt şi tare, exact ca un copac.  Cel de-al patrulea nevăzător a atins o parte a elefantului. Acum înţeleg, elefantul este mare şi fin, ca un perete. Cel de-al cincilea nevăzător a atins colţul elefantului. Elefantul este un animal tare şi ascuţit ca o lance, a decis acesta. Cel de-al şaselea nevăzător a atins coada elefantului. Ca să vezi, scoate răgete destul de puternice, dar arată ca o frânghie lungă şi subţire.

După aceea, cei şase prieteni nevăzători s-au aşezat din nou să discute despre elefant. Este aspru şi mare ca o carpetă, spuse primul. Nu, este lung şi rotund ca un şarpe, spuse al doilea. Glumeşti? spuse cel de-al treilea, este înalt şi tare ca un copac.  Nu e adevărat, este mare şi fin ca un perete, spuse al patrulea… Tare şi ascuţit ca o lance, ţipă ce de-al cincilea, e ca o frânghie lungă şi subţire, ţipă cel de-al şaselea…

Astfel începu cearta şi fiecare susţinea că are dreptate. Doar îl atinseseră cu propriile mâini, nu-i aşa? Proprietarul elefantului auzi ţipetele şi veni să vadă care era cauza conflictului. Fiecare are dreptate şi fiecare se înşeală, spuse el. Un om nu poate afla singur adevărul, ci doar o parte din el. Dar dacă lucrăm împreună, fiecare adăugând partea lui întregului, putem afla înţelepciunea.

Așadar, revenind la problemele noastre, cred că pot spune că, într-o eră a informației, faptul că nu cunoaștem anumite aspecte ce  ne-ar putea face viața independentă nu e o scuză. Este exemplul cel mai potrivit care demonstrează că ne-am lăsat manipulați de societatea bolnavă în care trăim, răspunzând instinctiv la probleme cu soluții propuse de către cei ce se folosesc de libertatea noastră.

Pentru a găsi soluții reale și fiabile, trebuie să ne schimbăm modul de gândire.  Pentru a găsi soluții, trebuie să lucrăm împreună. Dar înainte de asta, pentru a găsi soluții, trebuie să știm adevărata problemă.

Acum, aș putea să încep și să vă spun că problemele noastre vin din modul în care am ales să trăim, din modul în care ne-am lăsat păcăliți… Sau că fiecare problemă din viața asta materială are un corespondent în lumea eterică și că de acolo vin de fapt problemele noastre… Aș putea și să vă spun că susținând, chiar fără intenție, din ignoranță, un astfel de sistem, suntem părtași la ceea ce se întâmplă… Aș putea să vă spun că… multe lucruri aș putea să le spun, dar nu v-ar ajuta cu nimic ACUM. Pentru că ACUM alta este problema voastră – cum ieșim din situația asta? Așadar, mergând pe raționamentul „să căutam soluții, nu probleme”, ar trebui să ne punem de comun acord cu ceea ce ar trebui făcut pentru a ieși din situație. Și ar fi simplu, dacă toți am fi de acord cu răspunsul la întrebarea: care sunt problemele?

Da, venim cu soluții, dar doar după ce am identificat o problemă. Ori, dacă suntem încă în stadiul persoanelor de mai devreme, cele care se certau pe forma elefantului, nu rezolvăm nimic.

Totuși, observând atent societatea umană de la origini (chiar și alea impuse de către știința oficială) până în prezent, nu putem să trecem cu vederea câteva întrebări, de bun-simț zic eu, întrebări pertinente care merită studiate și la care, chiar dacă nu putem găsi răspunsuri concrete, merită să ne aplecăm toți dintre noi.

Există oare un sistem malefic ce stă în spatele a tot ceea ce cunoaștem, a ceea ce se întâmplă de câteva mii de ani pe această planetă?Există un plan bine structurat în ceea ce se întâmplă acum în anul 2020 pe Terra? Suntem cobaii unei mici grupări de persoane ce s-au hotărât să acapareze tot? Trăim într-o simulare creată anume pentru a face experimente cu și pe noi, oamenii?   Suntem controlați de către entități din planuri paralele, densități diferite, pentru scopurile lor obscure? Este acest sistem pus la cale de la începutul creației sau a fost virusat pe parcurs? Suntem în stare să descifrăm aceste probleme și să descoperim o cale de evadare? O să încerc să explic pe scurt cum am ajuns aici, ce se întâmplă de fapt în lume acum, din punctul meu de vedere, și apoi o să prezint soluții la problema cu care suntem toți de acord că există – situația de criză.

Am scris aceste rânduri dintr-un motiv – pentru că am observat că marea majoritate a oamenilor așteaptă! Nu această carte. Așteaptă în general, de felul lor… așteaptă! O idee, un impuls, o schimbare, o mână întinsă, răspunsul la rugăciuni, schimbarea clasei politice, a situației economice. Orice. Numai să se întâmple ceva!

Suntem o rasă de oi care așteaptă un cioban. Pentru că așa am fost învățați. De câte ori apare careva ce spune că suntem îndobitociți și manipulați, răspunsul e simplu și la unison: „De acord, dar ce putem face noi?” În primul rând ar trebui să conștientizăm problemele. Soluțiile vin de la sine. Doar o persoană care nu conștientizează sau nu gândește nu poate găsi soluții de contraatac! Chiar dacă îi vei da soluții, va găsi o modalitate de a te contrazice și de a-și plânge de milă.

Nu pentru aceste persoane am scris aceste rânduri. Le-am scris pentru voi! Pentru că voi știți că ceva se petrece, știți și ce se petrece și vreți a doua părere. Nici în această carte nu vă spun nimic nou, vă confirm ceea ce știți deja!

Trebuie să vă spun totuși un lucru: Nu credeți nimic!

Nici din ceea ce vă spun eu, nici din ceea ce vă spun alții! Conștientizarea prezentului, cunoașterea personală și observarea sistemului este tot ceea ce aveți nevoie pentru a face singuri conexiuni și a ajunge la propriile concluzii.

În același timp, vă atrag atenția că și problemele și soluțiile, explicate oarecum aici, sunt doar o părticică din potențialul nostru uman. Când vom reuși să ne unim forțele și să avem un scop precis, o să răzbatem peste negura care ne-a fost impusă cu forța.

Adevărul nu vă este dezvăluit de către nimeni! Adevărul este fragmentat și distribuit în forme modificate! Nimeni nu vă va spune verde-n față ceea ce trebuie să știți, pentru că cele mai multe aspecte trebuie descoperite și trăite de fiecare dintre voi.

Apoi, adevărul nu poate fi asimilat de către oricine. Dogmele și manipularea de-a lungul mileniilor și-au făcut bine treaba. Voi trebuie să căutați și să filtrați informațiile oferite chiar și de către oamenii ce se opun sistemului opresiv în care se balansează societatea actuală. Aceste persoane știu, multe dintre ele pe pielea lor, că riscă. Riscă să fie linșate chiar de către cei pe care vor să-i deștepte sau de către cei care au interesul de a ține adevărul în umbră.

Fragment din cartea Demonul roșu, carte ce poate fi achiziționată

de aici – https://librero.ro/carte/demonul-rosu-cristian-terran/

sau de aici – http://carticusens.ro/produs/demonul-rosu-cristian-terran/